A pornit de la zero și a ajuns în finală!

Redactor:
Marius Hutu
A pornit de la zero și a ajuns în finală!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Berbecar (27 ani), notat cu zero la sărituri la Mondialul din 2011, s-a revanșat la ediția de la Anvers. El este singurul reprezentant din delegația masculină care s-a calificat în finalele pe aparate, la paralele și… sărituri

La Mondialul de la Tokyo (2011), Berbecar a deschis finala pe echipe la sărituri cu o aterizare pe spate

Drăgulescu îl creditează pe Marius cu șanse mai mari să obțină o medalie mondială la paralele

Băieții lui Ioan Suciu au părut destul de apatici în calificările Campionatului Mondial de la Anvers. Cu o excepție, Marius Berbecar! Sportivului din Bistrița i-a revenit sarcina de a salva onoarea gimnasticii masculine, în condițiile în care Flavius Koczi, liderul actualei generații, nu a reușit să-și facă exercițiile curate la niciunul din cele trei aparate la care s-a înscris: sărituri, sol și cal cu mânere. Marius Berbecar a obținut calificarea în finalele pe aparate din weekend atât la sărituri, cât și la paralele. Confirmarea a primit-o ieri, după ce au evoluat și gimnaștii din ultima subdiviziune. La ambele aparate a acces în finale cu a șaptea notă ca valoare, 14.916, la sărituri, și a cincea, 15.600, la paralele.

Un gimnast de echipă

Prin ce a realizat luni, Marius Berbecar a atins vârful carierei, indiferent cum se vor încheia finalele pentru el. Sportivul nu a ieșit în evidență până acum, fiind mai degrabă un gimnast de echipă. De Berbecar s-a auzit la Mondialul precedent, ce a avut loc la Tokyo (2011). El a fost notat cu zero (!) la sărituri, în finala pe echipe, după ce a aterizat direct pe spate. Un moment de cumpănă peste care Berbecar a reușit să treacă, dovada cea mai bună fiind revanșa pe care și-a luat-o la Anvers. Mai mult, gimnastul român a acces în finala aparatului pe care a trăit și marea dezamăgire în urmă cu doi ani.

„Totul e să-și stăpânească emoțiile”

Pentru Berbecar urmează și pasul următor, lupta pentru medalii și accesul în galeria marilor gimnaști ai României. Ce șanse sunt să-l vedem pe Marius pe podium la sfârșitul săptămânii? Răspunde Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român în istoria Mondialelor (n.r. – opt titluri și un argint): „Șanse mai mari sunt la paralele, are și un exercițiu bun. Marius nu beneficiază de cea mai mare notă de plecare, dar are o execuție curată, iar dacă va evolua cel puțin ca și în calificări poate urca pe podium. Totul e să-și stăpânească emoțiile, mai ales că a mai avut câteva finale pe care nu le-a fructificat. Sper că s-a mai copt și el, acum are și ceva experiență acumulată”.
Drăgulescu a vorbit și despre finala de la sărituri, aparat pe care a obținut patru titluri mondiale, dar și un argint: „La sărituri nu e așa puternică finala. Au ratat mulți gimnaști în calificări, iar dacă Marius a mers mai departe cu două sărituri cu nota de plecare din 5.60, atunci înseamnă că în finală orice e posibil. Poate coreeanul Yang Hak Seon este mare favorit, în rest bătălia pentru locurile 2-3 este deschisă pentru oricine”.

Marius Berbercar are ocazia să transforme ziua de 6 octombrie într-una de poveste, duminică fiind programate ambele finale în care va concura.


Rezultatele românilor în calificări

Cristian Bățagă: sol – 13.933 (locul 59); cal cu mânere – 13.366 (locul 62); inele – 13.700 (locul 61); sărituri – 14.666; paralele – 14.000 (locul 55); bară fixă – 12.933 (locul 77); Individual compus – 82.598 (locul 27)
Marius Berbecar: paralele – 15.600 (locul 5); sărituri – 14.916 (locul 7)
Ovidiu Buidoșo: cal cu mânere – 13.133 (locul 70)
Flavius Koczi: sărituri – 14.083 (locul 28); sol – 14.933 (locul 16); cal cu mânere – 11.766 (locul 108);
Andrei Muntean: paralele – 15.033 (locul 23) ; inele – 15.066 (locul 16)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×